Mijloc de foc (vrajă ori blestem?)

În mijlocul verii
În mijlocul serii
Miros drumul sării
Plecată din tine
Prelinsă pe mine
Presată de sânul
Ce-mi este stăpânul
Din mijloc de seară
În mijloc de vară
Prinzându-mă-n joc
Punându-mă-n foc
Cu-al tău legământ
Prinzându-mă-n gând
Cu brațe ce prind
Intrând și ieșind
Din visul tău strâmt
Cu pofta-mi plecând
Din mijlocul verii
Cerându-mi în timp
Suflet-oglind
Plătind în ochii mei sorb
Întregul tău corp
Spre mijlocul serii
Dedă-te etern
Spre vulgul meu tern
Cu spaimă şi tremur
Când fi-voi prea dur
Cu mijlocul tău
Din mijlocul meu
O vară-ntr-o seară
Avută-ntr-o doară
Aşa să îmi fii
Cât eu voi mai fi.

ochi blânzi de bufniță în noapte

Aș vrea, ca-n vremuri ce îmi sunt mâine amintiri,
Să te privesc cu jind atunci când îmi respiri
Strângându-te tăcut, de gânduri prins
Sâni tremurați pe pieptu-mi verde-plâns
Intrându-ți iar și iar în noaptea-gând
Oricât de trist și fără de control, cu forță în adânc
Suflul ritmat în icnet să preschimb
Din lacrima-mi sărată te pictez – de înger nimb

Aș vrea ca-n vremuri ce-ți sunt astăzi amintiri
Să te aud tăcută cu poftele ce îmi respiri
Strângându-mă cu nebunia unui dor aprins
Piept ud pe sânii împietriți mușcați de-un gând încins
Lăsându-te, ca plaja, udată de un val
Cu spuma-i ondulată în bule de cristal
Schimbându-ți icnetul pe-un țipăt, din buze evadat
Unghii înfipte în trupu-mi zgâriat
Făcându-ți mintea să-ți tremure ființa
Cuvintele-mi șoptite aprindă iar dorința

Și aș mai vrea ca-n vremuri ce fi-vor veșnic amintiri
Să îți citesc femeia, zâmbind, cuprinsă în priviri …

Urăște-mi mâinile

Urăște-mi mâinile ce-n gând mi te-au atins la asfințit,
Minciuna ce le-a fost mănușă
Țesută dintr-un joc pervers în visu-ți de fecioară
Atingere ce, temătoare, ți-ai dorit.

Urăște-mi gândul ce mâna-mi ți-a întins
Luându-ți tot ce-aveai mai bun
Un fluture în colivia strâmtă a mijlocului prins
Iubire și speranță ștampilată dur, ”carne de tun”.

Urăște-mi ochii ce priveau prin tine
Stană de foc în care ți-ai lăsat hipnotic un sărut
Ia-ți sufletul – cenușă suflată-n vânt
Și naște-ți pruncul din eter cu linie de înger blând.

Urăște-mi sufletul ce te-a lăsat să plângi
Cu mâna-ntinsă
Spre stele reflectate-n mare, suspinând.

Urăște tot ce reprezint
Scăpându-ți inima de mâna-mi mincinoasă,
De jarul ce ți-a ars un câmp de maci în ochii lăcrimați.
Fugind de-un suflet gol de tine,
Dezleagă-te de mine!

Abia atunci te voi iubi
În lipsă
Dar pe veci
În iadu-mi zâmbitor și plin de vină, aburind

du-te, dar vino

Mă-nfig în sufletu-ți plăpând
Ca șchiopu-n cârja-i moale.
Încerc să te dezbrac și-ți cânt
Plimbându-mi palma mincinoasă pe gâtul tău, agale.

Privești în ochii mei o lume ca de ceară
Cu forma ei  ce ți-e total necunoscută,
Sperând să-mi scapi de ascuțita ghiară
Ca-n alte dăți, poveste feminină ne-ncepută.

Te-ajută să-ți reziști în tremur
Doar forma-mi multiformă
Când  șterg broboane pe pieptu-mi apăsat în palmele-ți de aur
Cu nepăsarea mea diformă.

Și te întreb în vis șoptit:
Frumoasa mea, cum de se face refuzul tău rostit
Cu mijlocu-mi din ce în ce mai greu și buimăcit
De ale tale lungi picioare complet încolăcit?

Boabe de aur întinse pe un fir

În suflet, mult nisip.
Fire lucind la fiecare dor de-o amintire.
În ochi lucește-un orizont ce-l poți atinge când clipești.
Imagini ce ne fac mai buni și tot la fel, mai singuri – înnegrești.
Linie a vieții desenată cu un băț pe malul mării, o trăire.
Urlet lăuntric transformat în murmur, e credința.
Te-ncearcă un fior ce-și naște lacrima, dorința.
Încerci să îți justifici în oglindă neputința.
Apă cu valuri, ia-mă din vis și mă aruncă-n nemurire!
Astâmpăr fără de curaj, mândrie fără de motiv, deloc subtil.
Ți-a mai rămas un simț ce ți-l reprimi, un simț tactil.
Contur ce desenează o poză de profil.
Soare nevinovat în roșul cel viril.
Tablou întunecat de om umil.
Te-aud, sirenă, chiar de m-ai înecat dintr-o privire!

(ghici ghicitoarea-mi simplă:
de câte ori am mai murit?, câte din vieți o să trăiesc? sau poate sunt doar un tablou?

ajutor
în numele lui F găsești răspunsul ce sus l-am pus sus ștampilă, iar premiul tău, de ți-l dorești, e scrisul meu de mână trimis în apostilă)