A fost un timp…

Un timp în care marea mea era liniştită.
Un val abia ivit îmi aducea aminte de alunecări în pacea apusului roşu.
A fost un timp al viselor neîmplinite,
Un timp în care totul era tăcut, trecând ca fluviile veşniciei prin mine, în mine.

Totul se schimbă, însă. Iar pacea mea nu a făcut nicicând excepţie în regulă.
Acum, totul e plin de viaţă în viaţa mea.
Liniştea e un port ce l-am lăsat de mult în urmă,
Iar marea ce o navighez e o mare ce-ţi poartă numele,
O apă ce nu mai e de multă vreme apă, ci suflet plin de amintiri.

Corabia mea, cu lemnu-i vechi, făcut-am înadins cu totul imperfectă,
Lăsând prin găuri să se întrevadă o istorie plină de povestiri,
Dar nu, am construit-o numai pentru tine, călătorie-n sufletul ce-şi poartă
Nemărginirea dragostei în orizont.

Voi naviga înspre apus,
Lăsându-mă pătruns de apă,
Scufundat şi iară apărut la suprafaţă,
Într-o călătorie ce unii îi spun simplu,
Viaţă.

Tu m-ai primit, m-ai îmbiat dar fără să-mi promiţi, m-ai luat la tine
Îmbrăţişându-mi coca,
Cu vise şi poveşti,
Eu n-am crezut că va urma ce totul arăta ca un tablou
În mintea mea
Tăcută:
Poveste albastră cu o corabie zâmbind în soare,
Având la bord un singur suflet,
Murmurând continuu umilă întrebare,
Ce-i scrisă-n pânzele ei albe.
Quo vadis, Domine?

A fost un timp când construiam,
Alăturând sfoară şi lemn,
O casă ce să-mi ţină, măcar un timp, sufletu-mi
Navigator prin labirintul colorat al inimii tale.

Acum tu îmi oferi un univers întreg,
Un univers ce-mi dă un rost, o cale.
Mă bucur de vremea ta caldă,
Mă bucur de furtunile tale trecătoare,
Afundându-mă adânc în apa ta cu casa mea de lemn,
Navigând nu pe, ci în,
Căutând sâmburele ce te răscoleşte,
Luminându-l cu mica mea corabie,
Liniştindu-l şi curmându-i jalea, răul,
Doar ca să te mai văd odată-n echilibrul tău albastru zâmbitor la cer.

Eşti tot ce ştiu, eşti tot ce vreau,
Căci apa ta, m-a liniştit pe mine,
Făcându-mă din cavaler întunecat căutător de vrajbă,
Un matelot ce desenează o linie a vieţii nesfârşită
În palma sufletului tău,
Amprentă unică a bucuriei,
Desenată de-un vapor aprins al dragostei ce-o port.

A fost un timp când stăteam la mal sperând,
Acum e-un timp al orizontului ce nu desparte ci întregeşte
Sufletul tău şi-al meu
În infinit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s