E drumul lung al așteptării

E-un drum ori plin de întâmplări,
Sau poate plin de realizări,
E drumul lung și liber, presărat de fapte bune și pline de culoare,
Ori scurt și greu, tarat de boli reale ce pun în cârca ta mulți bolovani,
Nu-ți e-n putere să-l alegi, deși ai vrea
Exact în clipa când l-a înțeles privirea,
Atunci când ochii din pământ i-ai ridicat privind în zare
Viitorul ce ți-e dat, neclar, în umbre și necunoscut.

Te amăgești de multe ori că-l faci precum ți-e pofta,
Încerci să scoți ce e mai bun ori rău din tine,
Iar eu privesc, mirat de multe ori de încercările-ți subtile
Sperând a păcăli o soartă ce, inevitabil, tot la mine duce.

Te minți, nu crezi, te zbați și multe vise-ți faci,
Eu însă nu fac altceva decât să te aștept.
Te-aștept să obosești, te-aștept să ruginești,
Te iau, chiar câteodat’ ș-așa, nepregătit,
Speriat ori împăcat, îmi e tot una,
De mult nu îmi mai pasă.

Privește însă lucrul de care ție nu îți pasă:
E tocmai cercul în care ne-nvârtim mereu!
Iubite suflet, așa am apărut și eu.
Odată tu ce te-ai născut cu al tău vis atât de scurt și-ntortochiat,
Pe mine fără voia ta m-ai zămislit,
Și-n fața mea, o tu, nenorocite, fără să mă-ntrebi ai așternut
Un drum al așteptării,
Căci viață eu nu am, ca mai departe să o dau,
Ci doar pe-a ta, cu multă generozitate,

Aștept …
Aștept ca să o iau.

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.