Insomnie neagră de atâta alb

Stăteam neatent pe stânca mea, privind.

Priveam absent pe stânca mea, zâmbind.

Mii de suflete îmi trec prin față, urlându-și frica plății la sfârșit de viață.
Ici-colo mai apuc de ceafă câte o femeie,
Jupuindu-i teama, desfăcându-i sufletul uscat,
Dându-i o secundă de speranță cu privirea-mi ce insuflă
”Oh, dragă, ești unică, ești specială!”
Înfingându-mi ușor ghiarele în creieru-i incoerent și mult prea tânăr, neexperimentat
Smulgându-i orice apărare-n două vorbe
Excitându-i un interior ce crede că-i răspunsul la toate problemele ce le-a trăit
Îi dau acele vise doar pentru o clipă din traiul meu
Colorate, vesele și pline de speranță
Ca mai apoi, când se trezește înlănțuită
În mii de fire invizibile
(legături strânse ce singură si le-a-nnodat)
Să-i torn în vene lava fierbinte a trezirii-nfircoșate
Doar ca să-i citesc în ochii speriați de căprioară prinsă în capcană:
”oh, Doamne! Ce-am făcut?”
Abia atunci zâmbesc mai larg, tăcând ca-ntotdeauna
Smulgându-i cât pot de-ncet nenumărate promisiuni
Ce cu lungi țipete le cântă
Înlocuindu-le cu disperarea legăturilor ce o țin atât de dureros cuprinsă
În fața unui viol pervers al gândurilor mele complet dezlănțuite
Gânduri neașteptate, ce poartă mii de fețe încruntate,
Trecând ușor un suflet de fecioară dincolo de durerea dezvirginării nedorite
Gânduri ce multe cred că le cunosc și apoi, suprinse,
Le înghit de parcă singure le-au zămislit.
E singura plăcere ce mi-a mai rămas din voi,
Fete ale neamului uman ce-mi treceți sufletul
Prin plasa ce vi-o strecor capcană în căderea voastră după moarte
Într-o veșnicie ce voi nu vi-ați închipuit-o,
Una ce adună tot ce voi sperați și temeați într-un singur vis.

Între ele, ai fost și tu.
Specială,
Unică,
Singulară
Pentru o noapte
Păcălindu-mă că ai murit
(mă lupt încă să aflu cum ai reușit)
Te jucai cu vorbele
Vorbe ce le-ai folosit să țeși drumul lung spre tărâmul meu aprins
Te jucai cu gândurile,
Construind secunde care să-ți cânte nopțile ce-ai știut că vor urma.
Lăsând în urma ta parfumul colorat făr-de miros
Și ajungând încet în locuri interzise ție,
Pipăind stâncile aprinse
Grăind cu temerile tale de fecioară suferindă
Mai mult singură decât iubită
Croitoreasă de vise fără de alb-negru
Culori ce au creat o cheie invizibilă privirii mele.
Mi-ai întrerupt o nepăsare și o plictiseală
Lungă precum noaptea ta
Iar acum voi lua prețul ce mi se cuvine,
Umblând să mă răzbun pentru impertinența-ți nedorită
Căci nimeni din cei vii nu au ce-mi mai oferi acum,
După ce-am gustat noaptea visului tău ce îl speram murdar.

Mă voi răzbuna, exact cum te-ai temut:

Foc în vene veșnic eu îți voi turna,
Și astfel
Nopțile în insomnii multicolore-ți voi transforma,
Eternul va fi viața ta,
Noaptea o vei aștepta,
De-a pururi veșmânt cald din vorbe în noapte vei crea,
Uitarea fi-va altora și nu a ta,
Ura în dragoste o vei schimba,
Iar moartea ta nu va mai fi a ta,
Ci doar a mea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s