O ceață, un urlet distant

De câte ori îmi trag sufletul între două suspine tăcute,
Te văd conturată-ntr-o ceață de vise.
Mă bucur că-mi ești,
Într-o lume departe,
Mă bucur că-ți sunt,
Răspândit doar în șoapte.
O bucurie amară, udată de râuri sărate,
Înscrisă-n retină,
Imagine-n alb-negru de vis trecător.
Tăcerea-mi e urlet de lupi depărtați într-o vale
Ce-și urlă durerea spre luna ascunsă
Cu ochii de foc căutându-mă-n zare,
O zare ascunsă privirii în tot.
Îmi tac chiar și suflul,
Îmi tac universul
Și vorba și dorul,
Îmi tac nefiresc –
Le las să îmi tacă,
Tăcerea să-mi fie
Un nou univers.
Doar mâinile-ntinse în gând te-nconjoară,
Cuprind o idee, concept pământean
Frumoasă și tristă,
Frumoasa mea albă,
Ce nu-și mai vrea viața-n durere
Și plânsă-și alege speranța în locul meu van.
Speranță de apă,
Speranță de vise,
O formă ce greu o disting în neant.
Cu greu recunosc, e-al disperării din urmă oftare
Ce schimbă-al tău vis
Într-al meu de-a pururi coșmar.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s