… pline de secrete

satyr skulls

Păduri misterioase, păduri ce nu cuvântă
Pe înțelesul tău, oh, nimfă jucăușă!
Îți cauți poftele, fugind cu pașii sprinteni
De căprioară speriată, printre umbre
Știind că vei primi nu doar o poftă împlinită
Ci multe temeri ferecate-n suflet
Că nu-ți va fi îndeajuns.
Îl cauți cu o frică ce te-atrage
Te minți că vei iubi doar animalul
El are însă ochii săi de aur și un spirit greu, tenebru
Cu multe voci ce îți șoptesc urechii
Dansând pe pielea ta firavă, cu multe palme arse
De focul luat din vechile adâncuri
Posedând și ferecându-ți corpul legat într-un suspin.

 

Stau gânditor în poale de copac.
Se-ntâmplă-n ceas de seară,
Amurg în care mi-am întins capcana
Ascunsă-n corpul acelei groaznice făpturi,
Subțire creatură cu forme de puștoaică
Și păr deschis precum al nimfelor ce joacă în păduri.
Și-mi spun croindu-mi planul

”De astă dată sunt mai negru decât am fost în vremile trecute
De astă dată fi-voi neîndurător
Cu făptura ce-mi va cade-n plasă.
Voi prinde-o-n mreje-ncet, cu șoapte indistincte de sunetul pădurii
Lăsând-o să se-nvețe precum pe un copil cu mierea
Ce-i intră-ncet, pe nesimțite
În sufletu-i întotdeauna curios.
Apoi îi voi sufla o adiere caldă
Să o îmbrace-n raze,
Din urma genunchiului ei fin,
Urcându-i mai mult tăcut decât simțită
Pe pulpa-i arcuită precum un arc sublim.
Și va simți târziu căldura-nsoțită de o bătaie
A inimii ce vrea din piept să-i sară
Oprită fără știre într-ale mele ramuri
Simțind doar fina mângâiere a frunzelor de primăvară.
Vor fi fierbinți doar ale mele palme, însă!
Palme arzând, plimbate-n pielea-i strânsă.
Îi voi lăsa o floare-n păr să- cadă,
Alunecându-i larg pe umăr,
Cu pana-mi călătoare de-a lungu-i, pân-la nadă.
Atunci va ști că-i prinsă,
Adânc în colțul minții-i adormite,
De lumânare ce nu se mai vrea stinsă.
Se va lăsa pe spate,  în pieptul meu, cu brațe ridicate,
Lăsându-mi voia degetelor să descrie
Desene de fantasmă sub sânii înc-acoperiți
Simțindu-i linia de mijloc,
Pictând cercuri de foc deasupra de buric
Șoptindu-i parcă-o promisiune
Acelui sfârc devreme întărit.
N-o voi lăsa să miște,
Ci greu și strâns voi ține-o în șoldurile-i albe
De fiecare dată când voi aduce o veste-a mângâierii
Deasupra-i de abis,
Abisu-i feminin ce nu mai poate să ascundă,
Urlând din toată gura, pădurea-i tropicală
Cu dor fierbinte, parfum arzând în umezeală.
Culori și constelații voi aștepta să o despartă
De realitatea vieții ce înc-o mai tresaltă!
Prinzându-i sânii-n palme
Ca două buze ce o mângâie strângând încet și tare
Palme ce o apucă lăsându-i ca din întâmplare,
Un deget plin de foc, să-i bată la intrare.
Și o voi săruta pe umeri cu multe buze
Ce nu se lasă duse, decât pe gâtu-i fin
Lăsându-și urma lor în sufletu-i virgin.
Pierdută, știu că pot să o petrec
Exact cum fi-va-mi voia …
Lăsând-o iar să creadă
Că doar din corp fi-voi al ei,
Uitând că-s nu doar spirit al veșnicei păduri
Ci diavol ce o vrea
Și o vrea toată, o vrea doar posedată
Dark Satyr on a rockCu ghiarele-mi crescute
Și-nfipte-n carnea-i niciodată vătămată.
Voi umple-o de-ale mele vise
Din gros împinse-n coapse
Croindu-și drum printre bătăi de inimi de fecioară.
Îmi va citi în ochi povestea
Probabil speriată de colții mei de leu înfometat de căprioară.
Colți albi înfipți în gât, strângând încet în ritmul fără de sfârșit
Al penetrării tari, din soarele amiezii făcând un roșu asfințit.
Știu că se va pierde nepăstoare-n foc și pară
O voi lăsa să creadă-n fiecare dată că dansul ni s-a terminat,
Intrându-i mai adânc apoi în suflet
Lăsând-o fără de suflare cu apăsarea-mi grea de nesătul satyr
Vor curge poate lacrimi,
În implorarea-i moale, s-o las, să n-o mai strâng,
Dar sufletu-i nu minte,
Deși îl umplu-i din ce în ce mai strâmt
Cerând în urletele-i umezi
Să-l ung cu mirodenii,
Șoptite într-un gând.
Voi face-o când mi-e pofta,
Mai încruntat,
De fiecare dat,
Cu flăcări în privirea-mi nemiloasă,
De pe pământ săltat.
De-abia atunci o voi lăsa să moară,
Leșin necugetat,
Venit dintr-o fecioară,
Ce doarme-ntr-un palat.
Un singur gest mai am să-ți dau, oh, nimfă căprioară.
E-un singur gest plăcut.
Atâta voi mai smulge din inima-mi amară
Pe buzele-ți uscate, pecete – un sărut!”

Așa îmi spun de fiecare dată
La poale de copac,
Casă ce-mi e-n pădurea plină de secrete
Visând de fapt la tine,
Tu, înger neatins plin de suspine.

Și-mi prind în ochi o seară,
Ce pare o fecioară
Ce se vrea prinsă iară.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s