1001

O mie de ori „Nu!”, cu teamă așezați în singurul tău „Da!”.

Acesta e favorul ce mult mi l-am dorit.
Cătușe moi legate
De mâini și de picioare,
Schimbându-ți inima de fată
În val de vintre strâmtă
Pătrunsă de-un fior,
Bătând nebun,
Precum un clopot
Ce-anunță neputința-ți
De-a mai gândi cu capul,
Suflet povestitor.
Bătăi de gong ce-ți urlă
Eterna întrebare:
„Și-acum eu ce mă fac, mămico,
De o să-mi placă, mândria-mi violată?”

„Nu-mi lua puterea cu-al meu Da”,
Îmi plâng ochii tăi verzi
Ce încă-mi mai spun „Nu!”

E însă prea târziu,
Și-o știi,
Căci buzele ți s-au desprins, lăsându-l tremurat să iasă,
Umed aprob născut de-un gât uscat,
Fiindu-mi drept parafă pe-al nostru drept contract:

„Eu, tânără virgină,
Dedic păstratul himen al sufletului meu,
Acestui drac (mai josul subsemnat),
Într-un moment neclar
Și doar pentr-o vecie,
Să-l rupă într-un pat
Ce fi-va amintire
A miei de povești ce i le-am spus sperând
Că-i voi putea ascunde
Un singur adevăr!

Pe albul meu cearceaf,
Cu sânge însemnat”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s