Goa … dimineața la cafea

Goa (गोवा în Devangari) este cel mai mic stat al Indiei după suprafață și al patrulea cel mai mic după populație. …”

Așa începe descrierea Wikipedia în termeni geografici, sociali, politici a unei regiuni de pe pământul nostru. Puțini însă din cei ce îi cunosc, spunând Goa se gândesc la geografie. Goa este de ceva vreme un curent muzical cunoscut și ca Psychedelic Trance, un stil de muzică electronică ce vine în completarea multor denaturări perceptive obținute în urma consumului. Consumul a ce? Oh, ce lungă listă…

Dar, dacă ați fost atenți, am folosit cuvântul denaturare. Pentru a denatura ceva, înseamnă a avea din start ceva natural ca să denaturezi, nu? Să luăm gândirea, de exemplu, căci oricum discuția se învârte în jurul ei.  De unde știm noi că e natural să gândim într-un anumit fel? Simplu: statistică raportată la mileniul în care trăim. 80% din indivizi gândesc într-un anume fel – hop, avem și ”naturalul”. Ce facem cu restul de 20%?… la naiba, încercăm să-i convertim la ”normal”, iar dacă nu ne iese, îi eliminăm, marginalizăm, izolăm, excludem … (oricum se simțeau aparținând uneia sau mai multora din aceste categorii, așa că ne vom simți bine făcând-o). OK. Life is good.

Și dacă noi ne-am înșelat? Noi – 100% noi. Toți. Atunci, simplu din nou, ne-am învârtit în jurul cozii timp de milenii, evoluînd înspre nimic. Vine un asteroid și s-a dus naibii și civilizatție și tehnologie și tooooaaaată zbaterea asta a noastră, la o adică. Avem nevoie de o asemenea trâmbiță ca să ne trezească? Categoric, da. Ne putem trezi? Habar nu am. Știu doar că sunt câțiva dintre semenii noștri ce au încercat. … (continui să scriu întrerupt de-a lungul zilei, curios la rândul meu, unde și cât de denaturat -sic- va ajunge firul acestei filosofii de amator …)

Ce credeți, o fi vorba de nenorocitul acela de mit conform căruia avem creier degeaba, căci folosim conștient/inconștient doar 10% din puterea lui de procesare? Sincer, personal nu cred. Sau în orice caz nu e doar asta și dacă ar fi real. De ce cred asta? Pentru că în prea multe cazuri, în fața unui handicap corporal remediabil, oamenii refuză lupta în loc să aleagă acea cale lungă și grea ce duce la salvare. Continui firul logic și, în premisa că acest mit ar fi real, atunci mamă-mamă … e handicapul suprem. Mii de ani, nici un rezultat pozitiv în evoluție/salvare? Suntem toți în budă în cazul ăsta. Eh rahat, dă-l în mă-sa … Bem o bere? (sună cunoscut? mie da – autocritică cu zâmbetul, ce nu e chiar al meu, pe moacă)

Apropos, departe dar nu foarte de tema filosofiei ieftine de astă dimineață, un intermezzo. Cuvinte, viață, gândire, psyche, legături aparent fără de noimă … hop … ”drama omului mort dar nu și a celui prost!” o știți? iată: omul, când e mort, habar nu are … provoacă doar ceva durere celor din jurul său … la fel și cel prost. Tare îmi doresc în viitor, de s-ar aduna vreo doi la căpătâiul meu rece, astfel să rostească căci nu știu de ce, aproape întotdeauna (rare excepții), am râs de moarte și de neființă.

p.s.
am primit ultimul tău cuvânt, cuvânt ce a născut un miliard de răspunsuri roșii, arzând …