… pline de secrete

satyr skulls

Păduri misterioase, păduri ce nu cuvântă
Pe înțelesul tău, oh, nimfă jucăușă!
Îți cauți poftele, fugind cu pașii sprinteni
De căprioară speriată, printre umbre
Știind că vei primi nu doar o poftă împlinită
Ci multe temeri ferecate-n suflet
Că nu-ți va fi îndeajuns.
Îl cauți cu o frică ce te-atrage
Te minți că vei iubi doar animalul
El are însă ochii săi de aur și un spirit greu, tenebru
Cu multe voci ce îți șoptesc urechii
Dansând pe pielea ta firavă, cu multe palme arse
De focul luat din vechile adâncuri
Posedând și ferecându-ți corpul legat într-un suspin.

 

Stau gânditor în poale de copac.
Se-ntâmplă-n ceas de seară,
Amurg în care mi-am întins capcana
Ascunsă-n corpul acelei groaznice făpturi,
Subțire creatură cu forme de puștoaică
Și păr deschis precum al nimfelor ce joacă în păduri.
Și-mi spun croindu-mi planul

”De astă dată sunt mai negru decât am fost în vremile trecute
De astă dată fi-voi neîndurător
Cu făptura ce-mi va cade-n plasă.
Voi prinde-o-n mreje-ncet, cu șoapte indistincte de sunetul pădurii
Lăsând-o să se-nvețe precum pe un copil cu mierea
Ce-i intră-ncet, pe nesimțite
În sufletu-i întotdeauna curios.
Apoi îi voi sufla o adiere caldă
Să o îmbrace-n raze,
Din urma genunchiului ei fin,
Urcându-i mai mult tăcut decât simțită
Pe pulpa-i arcuită precum un arc sublim.
Și va simți târziu căldura-nsoțită de o bătaie
A inimii ce vrea din piept să-i sară
Oprită fără știre într-ale mele ramuri
Simțind doar fina mângâiere a frunzelor de primăvară.
Vor fi fierbinți doar ale mele palme, însă!
Palme arzând, plimbate-n pielea-i strânsă.
Îi voi lăsa o floare-n păr să- cadă,
Alunecându-i larg pe umăr,
Cu pana-mi călătoare de-a lungu-i, pân-la nadă.
Atunci va ști că-i prinsă,
Adânc în colțul minții-i adormite,
De lumânare ce nu se mai vrea stinsă.
Se va lăsa pe spate,  în pieptul meu, cu brațe ridicate,
Lăsându-mi voia degetelor să descrie
Desene de fantasmă sub sânii înc-acoperiți
Simțindu-i linia de mijloc,
Pictând cercuri de foc deasupra de buric
Șoptindu-i parcă-o promisiune
Acelui sfârc devreme întărit.
N-o voi lăsa să miște,
Ci greu și strâns voi ține-o în șoldurile-i albe
De fiecare dată când voi aduce o veste-a mângâierii
Deasupra-i de abis,
Abisu-i feminin ce nu mai poate să ascundă,
Urlând din toată gura, pădurea-i tropicală
Cu dor fierbinte, parfum arzând în umezeală.
Culori și constelații voi aștepta să o despartă
De realitatea vieții ce înc-o mai tresaltă!
Prinzându-i sânii-n palme
Ca două buze ce o mângâie strângând încet și tare
Palme ce o apucă lăsându-i ca din întâmplare,
Un deget plin de foc, să-i bată la intrare.
Și o voi săruta pe umeri cu multe buze
Ce nu se lasă duse, decât pe gâtu-i fin
Lăsându-și urma lor în sufletu-i virgin.
Pierdută, știu că pot să o petrec
Exact cum fi-va-mi voia …
Lăsând-o iar să creadă
Că doar din corp fi-voi al ei,
Uitând că-s nu doar spirit al veșnicei păduri
Ci diavol ce o vrea
Și o vrea toată, o vrea doar posedată
Dark Satyr on a rockCu ghiarele-mi crescute
Și-nfipte-n carnea-i niciodată vătămată.
Voi umple-o de-ale mele vise
Din gros împinse-n coapse
Croindu-și drum printre bătăi de inimi de fecioară.
Îmi va citi în ochi povestea
Probabil speriată de colții mei de leu înfometat de căprioară.
Colți albi înfipți în gât, strângând încet în ritmul fără de sfârșit
Al penetrării tari, din soarele amiezii făcând un roșu asfințit.
Știu că se va pierde nepăstoare-n foc și pară
O voi lăsa să creadă-n fiecare dată că dansul ni s-a terminat,
Intrându-i mai adânc apoi în suflet
Lăsând-o fără de suflare cu apăsarea-mi grea de nesătul satyr
Vor curge poate lacrimi,
În implorarea-i moale, s-o las, să n-o mai strâng,
Dar sufletu-i nu minte,
Deși îl umplu-i din ce în ce mai strâmt
Cerând în urletele-i umezi
Să-l ung cu mirodenii,
Șoptite într-un gând.
Voi face-o când mi-e pofta,
Mai încruntat,
De fiecare dat,
Cu flăcări în privirea-mi nemiloasă,
De pe pământ săltat.
De-abia atunci o voi lăsa să moară,
Leșin necugetat,
Venit dintr-o fecioară,
Ce doarme-ntr-un palat.
Un singur gest mai am să-ți dau, oh, nimfă căprioară.
E-un singur gest plăcut.
Atâta voi mai smulge din inima-mi amară
Pe buzele-ți uscate, pecete – un sărut!”

Așa îmi spun de fiecare dată
La poale de copac,
Casă ce-mi e-n pădurea plină de secrete
Visând de fapt la tine,
Tu, înger neatins plin de suspine.

Și-mi prind în ochi o seară,
Ce pare o fecioară
Ce se vrea prinsă iară.

Păduri întunecate …

Doar când se lasă întunericul îl simt când e aproape, cu-a lui magie verde

William Bouguereau - Nymphs and Satyr _1873_

William-Adolphe Bouguereau – Nimfe și satir (1873)

Deși pădurea-i rece,
În ceață corpu-mi arde
Aprins parcă de-o dorință, deși eu
Nu am dorit vreodată, ci doar
În joacă, trupul i l-am oferit.

Am peste tot surori ce știu
Cum să subjuge,
Am peste tot ascunse-n frunze
O seamă de frumoase creaturi
Bezmetice și tulburi, poftind
Cel mai adesea,
La Faun din păduri.
Multe am încercat să-l prindem,
Puține îns-am reușit să-l strângem
În plasa ce i-o-ntindem
Pe tava argintie a râsului din nuri.
Îl caut, îl găsesc, îmi cântă
De sânii-mi înfioară,
Și pulpele îmi strânge
Necontrolat lăsându-mi căldura umedă, avidă, în locul meu s-ofteze
Căci ochii lui mă-ntoarnă dintr-ale mele gânduri,
Mai aprigi în văpaie decât voința-mi oarbă ce lasă să-mi vibreze
Și ultimul oscior în lungul meu orgasm, nenumărate rânduri.
Mă joc cu el, știind că totu-i în zadar,
Din nou, ca-ntotdeauna, încerc să mi-l subjug,
Înconjurându-i corpul cu mângâieri subtile, ce nu-i ating doar pielea
Ci-ntregul legământ.

Gloeden,_Wilhelm_von_(1856-1931)-Faun Cat. n.1140 - 1898

Wilhelm von Glöden (1856-1931) – Faun (1898)

Un jurământ ce-l leagă departe de pădurea-i dragă,
De  marea lui cea albă ce n-o mai poate-atinge decât și doar în gând.
Îi povestesc în șoaptă urechii ascuțite în timp ce-l las să-mi intre
În parfumatul drum, un drum ce îi promite aroma nemuritoarei brize,
Cântându-i din oftatul feciorelnic precum tăria sânilor ce îl apasă,
Povestea valurilor de cristal de mare liniștită,
Valuri ce-s sparte-n icnet,
Timid precum o pană ce-i gâdilă puternicul său piept,
De-o plajă fină precum suflul, un suflu ce mi-l trag la fiecare-mbrățișare
A coapselor lăsate-n voia mâinii sale ce știe să m-apuce
Tare, din ce în ce mai tare
Cântând din greu în mine precum în propria-i pădure
La flautul său drag.
Îl las ca-ntotdeauna, mă las și eu cu el, zâmbind și tot sperând,
Să-mi muște iar din suflet, cu focul din priviri,
Îl las să îmi pătrundă și ultima fărâmă de zid ce-mi stă păvază
Apărător al lavei ce subjugă, odată ce-i pornită în corpu-mi ancestral.
Un fir doar mă mai leagă de traiu-mi conștient – e țipătul suprem
Un țipăt nu de groază ci doar de deșteptare a singurei plăceri ce o mai am.
Și îl privesc cum râde din trupu-i tare încolăcit în mine
Știind că nu-i al nostru decât pentru-o secundă,
Însă-i secunda-n care ne-am scris o amintire,
A nimfelor poveste bătută-n sufletul lui Faun,

Un Faun infernal.

Am fost

Am fost,
Deși n-am fost nici o secundă.

Nu-s mai
Și toate se-mplinesc așa cum ai visat.

Am vrut,
Deși n-am fost ce-ai vrut vreodată.

N-ai vrut
Și atunci eu am știut c-așa va fi umila-mi viață, toată.

Nu-mi ești,
Te caut încontinuu.

Te-ascunzi,
Căci nu vrei să-mi mai fii.

Mă-ntreb
Tu crezi că fi-va oare
Vreo vreme a dragostei târzii?

Am fost și sunt,
Tăcut și neștiut de nimeni

Îmi ești
Și nu am cum să te mai uit,
Căci tot ce-a fost trăit, o clip-odată,
În lung etern e preschimbat
De-un suflet.

Un suflet ce a fost

Un suflet ce mai este

Un suflet ce va fi

*

Uitat

În depărtări

Îmi văd în ochii tăi lucirea vieții
O viață ce îmi e departe-n timp ascunsă.
O zare-n multe umbre dansatoare pe al amintirilor făgaș
Așa îmi simt ceea ce mulți ca suflet îl descriu –
Eu îi spun simplu: un pustiu.
De-acolo vine-un tunet slab precum o șoaptă
Bătăi de inimă ce aparțin unui ocean de vise
Aceleași amintiri ce azi le simt dar nu-mi mai sunt permise
Din glasul tău ce nu l-am auzit vreodată
Se-adună în penițe, se vor scrise…

Privesc în ochii tăi tăcuți
Doar ca să îmi aud ecoul unor vorbe spuse
În lung drum al penei ce scrie ne-ncetat.
Voi fi având eu oare destul timp ca să termin
Frumoasa simfonie scrisă-ntr-un cuvânt? – mă-ntreb adesea pe-nserat

O curbă neașteptată îmi face iar stiloul pe hârtie,
În timp ce te descrie
Cuminte-ntr-un fotoliu
Citind și lăcrimând durerea ce te-apasă
Trăind o clipă precum anul
Imagine în ceața amintirii
Precum o veche barcă a unui pirat
Din portul meu tăcut, încet, tu ai …

Corabie plecată-n depărtări voit-ai ca să-mi fii
Iar eu nu doar te-am lăsat,
Dar ți-am suflat și-n pânze
Căci eu știam din bunul început ce tu doar poate-ai bănuit:

Marea de vise ce tu o navighezi,
Pirat tăcut cu roșie pălărioară
E sufletul ce-mi aparține,
Un suflet plin de groaznice furtuni,
Ce-ți place să-l cutreieri mai mult în lung decât în lat,
Sperând la vreme bună știind dar, din momentul despărțirii de uscat,
C-aceasta este marea pânzei tale albe
Un alb neîntinat
Dar e și sufletul în care tu te-ai înecat.

E drumul lung al așteptării

E-un drum ori plin de întâmplări,
Sau poate plin de realizări,
E drumul lung și liber, presărat de fapte bune și pline de culoare,
Ori scurt și greu, tarat de boli reale ce pun în cârca ta mulți bolovani,
Nu-ți e-n putere să-l alegi, deși ai vrea
Exact în clipa când l-a înțeles privirea,
Atunci când ochii din pământ i-ai ridicat privind în zare
Viitorul ce ți-e dat, neclar, în umbre și necunoscut.

Te amăgești de multe ori că-l faci precum ți-e pofta,
Încerci să scoți ce e mai bun ori rău din tine,
Iar eu privesc, mirat de multe ori de încercările-ți subtile
Sperând a păcăli o soartă ce, inevitabil, tot la mine duce.

Te minți, nu crezi, te zbați și multe vise-ți faci,
Eu însă nu fac altceva decât să te aștept.
Te-aștept să obosești, te-aștept să ruginești,
Te iau, chiar câteodat’ ș-așa, nepregătit,
Speriat ori împăcat, îmi e tot una,
De mult nu îmi mai pasă.

Privește însă lucrul de care ție nu îți pasă:
E tocmai cercul în care ne-nvârtim mereu!
Iubite suflet, așa am apărut și eu.
Odată tu ce te-ai născut cu al tău vis atât de scurt și-ntortochiat,
Pe mine fără voia ta m-ai zămislit,
Și-n fața mea, o tu, nenorocite, fără să mă-ntrebi ai așternut
Un drum al așteptării,
Căci viață eu nu am, ca mai departe să o dau,
Ci doar pe-a ta, cu multă generozitate,

Aștept …
Aștept ca să o iau.