Mijloc de foc (vrajă ori blestem?)

În mijlocul verii
În mijlocul serii
Miros drumul sării
Plecată din tine
Prelinsă pe mine
Presată de sânul
Ce-mi este stăpânul
Din mijloc de seară
În mijloc de vară
Prinzându-mă-n joc
Punându-mă-n foc
Cu-al tău legământ
Prinzându-mă-n gând
Cu brațe ce prind
Intrând și ieșind
Din visul tău strâmt
Cu pofta-mi plecând
Din mijlocul verii
Cerându-mi în timp
Suflet-oglind
Plătind în ochii mei sorb
Întregul tău corp
Spre mijlocul serii
Dedă-te etern
Spre vulgul meu tern
Cu spaimă şi tremur
Când fi-voi prea dur
Cu mijlocul tău
Din mijlocul meu
O vară-ntr-o seară
Avută-ntr-o doară
Aşa să îmi fii
Cât eu voi mai fi.

ochi blânzi de bufniță în noapte

Aș vrea, ca-n vremuri ce îmi sunt mâine amintiri,
Să te privesc cu jind atunci când îmi respiri
Strângându-te tăcut, de gânduri prins
Sâni tremurați pe pieptu-mi verde-plâns
Intrându-ți iar și iar în noaptea-gând
Oricât de trist și fără de control, cu forță în adânc
Suflul ritmat în icnet să preschimb
Din lacrima-mi sărată te pictez – de înger nimb

Aș vrea ca-n vremuri ce-ți sunt astăzi amintiri
Să te aud tăcută cu poftele ce îmi respiri
Strângându-mă cu nebunia unui dor aprins
Piept ud pe sânii împietriți mușcați de-un gând încins
Lăsându-te, ca plaja, udată de un val
Cu spuma-i ondulată în bule de cristal
Schimbându-ți icnetul pe-un țipăt, din buze evadat
Unghii înfipte în trupu-mi zgâriat
Făcându-ți mintea să-ți tremure ființa
Cuvintele-mi șoptite aprindă iar dorința

Și aș mai vrea ca-n vremuri ce fi-vor veșnic amintiri
Să îți citesc femeia, zâmbind, cuprinsă în priviri …

vulg

în gândÎți stau alături pe plaja liniștită-a mării visurilor noastre, vorbind de câte și mai câte. Divanul ne e moale și te simt încrezătoare într-o prietenie caldă. Povestim despre familii şi prieteni, despre viața ce ne aruncă de multe ori în valuri furtunoase. Dezamăgiri și bucurii, tristeți și împliniri.

Lângă tine însă, suflet-înger, stă un drac ascuns, rău și frivol, vulgar și nepăsător pentru carnea ta, gândindu-se de multe ori voit fără de control la a te poseda cu nepăsare. Nu mă-nțelege rău, sunt al tău prieten și am fost tot timpul, aici nu am mințit, însă ți-am ascuns acest rău al meu, căci deh, îmi place al tău suflet dulce și nu vreau să ți-l întinez cu cenușile-mi perverse.

Tu știi toate astea deja, undeva adânc ascuns în tine, și îți întinzi palma spre mine lăsând-o mângâiată și nepăsătoare, cu drag, așa cum te-am numit demult: căprioară la un salt distanță de colții unui leu.

 

Totul în mine se află la o clipă distanță.

 

wp-1453835513008.jpegO clipă pentru tine, ore pentru mine.

O clipă durează să-ți apuc eșarfa, legându-ți gâtul de încheietura dreaptă ce acum îți e la ceafă.

O clipă-mi ia și să-ți prind încheietura stângă în dinți simțindu-ți pulsul în vena întărită – o mușcătură fină fără de durere și mirată privești roșu, cald, scurgându-se încet cu o moliciune ce îți intră-n suflet, lăsându-te pradă la orice nevoie de-a mea.

O secundă durează și să smulg totul de pe tine, lăsând soarele să ardă o piele ce ți-o simți că vrea să se răcească.

Tot într-o clipă te trag în poala mea, legându-ți vena ruptă tot la ceafă, lăsându-i loc puțin, să lase mai încet, pulsând în ritmul inimii ce bate, curgând pe gât, pe piept … pe corpul meu negru de poftă, ars de dor, înroșindu-mi o erecție pe care uimită o privești frecându-se încet de-un pubis ce nu-l mai simți de multă vreme ca fiind al tău. Îți umezește părul creț lăsat să crească, și te-ncălzește amestecându-se cu pofta ta, o poftă izvorâtă-n valuri de lichid sărat și acru ce de mult timp aș vrea să-l pun pe limbă.

Acum poți să te-apropii de gâtul meu, te las, atât, pentru-o secundă! E secunda în care te ridic, desfăcându-ți labiile încet cu un cap gros și-aproape roșu ce-ți este mult prea necunoscut.

Îl las pulsând, înfierbântat acolo, la intrarea ta, să-ți bea toată umezeala ce se revarsă de acum în valuri, poftind, țipând și implorând să simtă grosimea și căldura unui penis tare. Iar tu, din ce în ce mai leșinată, abia-ți găsești puterea să-mi șoptești ”te vreau în mine”. Știi că nu îmi pasă și sunt surd la rugăminți. Ai vrea să plângi de poftă, dar vlaga-ți curge-ncet și simți totul ca un vis. Un vis al cărei graniță începe să piară în ceață. Un vis în care nu știi dacă e reală durerea cu care mi-am înfipt ghiarele în fesele tale, plimbându-le de-a lungul celor trei centimetri de cap de berbece ce te-a penetrat, mușcându-te încet de coaste după ce îți ling un sfârc însângerat și tare.

Ascultă și fă exact ce-ți spun, să nu îndrăznești să faci altfel, femeie! Când îți dau drumul lăsându-te cu toată greutatea și intrând în tine până îți presezi clitorisul tare (deja) de mine, SĂ MUŞTI!!!wp-1453835486832.jpeg

Acum … și intru pentru prima oară adânc până la plăsele, umplându-ți pântecele de-o spermă fierbinte ce te umple ca o lavă în timp ce tu-mi deschizi cu ură și durere o arteră sugându-mi tot sângele ce-ți am lăsat să curgă, în cel mai crunt orgasm al sufletului tău.

Un sânge rău de-al tău schimbat pe sânge de satyr negru de foc de-al meu, umplută de un falus greu, visător şi plin de pofte, cărămizi ce-ți dau puterea de-a iubi din nou, cu primul tău orgasm din noua-ţi viață.

Și toate astea  într-o clipă.

Clipa în care tu îți întinzi palma spre mine lăsând-o mângâiată și nepăsătoare, cu drag.

Clipa în care eu, suflet de drac pervers, îți sunt prieten pe malul unei ape, povestindu-ne de lună și de stele, mușcându-mi buza-n gând, de dorul tău … de pofta trupului frumos al visului ce-mi eşti.

Un Iulie fierbinte în April

Mă-ntreb doar seara când te văd,
Mă-ntreb ce-ar vrea să-mi spună,FB
Ochii tăi moi la fel ca părul tău prăpăd,
Ce parcă fără voce fac sufletu-mi să-ți cânte-n strună?

Stau strâmb, sperând să mă vezi tu drept
Mă-ndreaptă doar privirea-ți
Și-mi naște corpul flori de măr,
Să-ți fie drept parfum de nori,
Trăind, murind și iar trăind să simți ce-nseamnă nemurirea.

Știu că îți e cald în luna lui Cuptor,
O viață ce ţi-ai trăit-o într-o vară,
Te-așează și sprijină-ți năduful dară
Ca să-ți zâmbesc cu lemnul meu
Un strop dulceag, răcoare-n somn, și liniște de dor.

Copac, ori umbră
Verde de frunză ori albastrul ei fundal
Mă nevoiesc clipe trăite să stau de-o parte-a văii
Fugiţi voi clipe ale vieţii mele, nu vă vreau!
Căci sunt copac şi umbră,
Verde de frunză
Albastru înnorat
Iar sufletu-mi nu e în vârf
Ci tocmai jos în valea cea adâncă.
Prefer să mor fără de clipe
Fiind de toate într-un amalgam ascuns,
Vieţii cu eticheta liniştită a unicei alegeri asumate.

Mă-ntreb şi dimineţile când nu te văd
Plecat în toiul nopţii
Cu suflul greu ce-a fugărit un şi mai rău coşmar
Să nu de deie morţii…

S

Precum un șarpe mă voi încolăci în jurul tău fără să strâng,
Ținându-ți inima în palme
Te voi înfierbânta mereu,
Cu acelasi dor cu care te privesc acum.
Un râu de suflet greu, de foc și pară,
Ce-ți va schimba tot corpul,
Din fin, angelic văl,
În urlet zâmbitor al Erosului proaspăt născocit.